Dacă îmi duc mașina la sfințit și am accident, cine a greșit: șoferul, preotul sau Dumnezeu? Careva să îmi dea banii înapoi!

Știrea asta se potrivește perfect su starea de fapt a poporului român:

Hotnews: Sondaj IRES despre religie: 55% dintre respondenti sunt de acord cu slujba de sfintire a masinilor, 50% vor ca Biserica sa se ocupe de “problema” homosexualitatii, 16% tin cont de horoscop in viata de zi cu zi

Această stare de fapt ai spune că este specifică unei anumite zone din țară sau unei anumite vârste. Sau a unui anumit eșantion care nu vizionează decât Antena3 și OTV. Scuze, OTV nu mai difuzează nimic….rămân, deci, cu A3. 

Dar metodologia citată în articolul de pe hotnews.ro ne lămurește imediat:

Volumul eșantionului: 1.370 indivizi de 18 ani și peste
Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel national.
Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,7%

Deci, ce să mai spunem despre noi? Continuăm discuția mâine?

 

Față-n față cu Dumnezeu

Psalmul 17 este un Psalm al lui David în care de câteva ori, David se adresează lui Dumnezeu ca și când l-ar fi văzut sau ca și cum l-ar vedea atunci când Îi vorbește. 

David îi spune lui Dumnezeu să își plece urechea, să privească ochii Săi, vorbește despre buzele Sale, își caută scăparea prin dreapta lui Dumnezeu, prin mâna lui Dumnezeu, ca mai apoi să îi vadă fața și să se sature de Chipul Lui. 

Scopul referințelor făcute de David la părți ale corpului uman atunci când se adresează lui Dumnezeu, s-ar putea să fie un indiciu la cum arată Dumnezeu. Dacă am fost creați după chipul și asemănarea Lui, nu ar trebui să implice asta și aspectele fizice? De obicei ne referim la intelect, relaționare și altele, dar mai puțin la asemănările fizice. 

Un al motiv pentru aceste referințe s-ar putea să fie prezentarea lui Dumnezeu ca un Dumnezeu personal, cu care poți relaționa în mod normal și real. Dacă zeii arată ca oamenii, dar mînile și ochii lor sunt fără viață și fără putere, cu Dumnezeu nu este la fel. Ochii Lui văd, mâinile Lui pot interveni între noi și cei ce ne vor răul, iar fața Lui poate lumina peste noi!

David se încrede în Dumnezeul care este la fel de real ca și dușmanii de care aleargă în brațul lui Dumnezeu! Și faptul că Dumnezeu este real, îi oferă lui David încrederea necesară în fața acestor dușmani, și îl asigură că toate rugăciunile lui sunt ascultate.

În urma unei astfel de credințe și relaționări zilnice putem avea încrederea că pe acest Dumnezeu – singurul Dumnezeu adevărat – îl vom vedea o dată ce viața aceasta este sfârșită. O relație de “față-n față” cu Dumnezeu este ceea ce Dumnezeu își dorește și noi avem nevoie pentru ca relația dintre noi și El să fie una personală, reală și semnificativă pentru viața noastră.

John Goldingay, Psalms, Volume 1:1-41, Baker Commentary of the Old Testament Wisdom and Psalms, Baker, 2006

 

Sleep on it! Oh, but why?

Ps. 4:7-8 “Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea decât au ei când li se înmulțește rodul grâului și al vinului. Eu mă culc și adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai liniște deplină în locuința mea”.

Ps. 16:7 “Eu binecuvântez pe Domnul, care mă sfătuiește, căci până și noaptea îmi dă îndemnuri inima”

Siguranța zilei de mâine este planul lui Dumnezeu pentru Israel (Lev. 25:18-21, Deut. 33:28, Ez. 34:25-29), iar această siguranță însemnă îmbinarea dintre recolta bogată și la timp, cu adăpostul împotriva dusșmanilor și animalelor.

Cât de interesant este să te gândești dimineața la noaptea care a trecut, în care nu ai reușit să adormi din cauza gândurilor pe care le-ai avut: planuri, idei, grijuri, întrebări ș.a.m.d. În general, gânduri despre siguranța zilei de mâine.

Psalmistul vorbește despre cei care au o viață frumoasă pentru că mâncarea și băutura lor se înmulțesc. Bogăția aduce fericire. E mai mult decât siguranța zilei de mâine.

Totusi bucuria psalmistului nu se masoară în cantitatea de mâncare și băutură și nu depinde de acestea. Chiar și în siguranța locuinței sale, nu adoarme liniștit pentru că e patul lui și ‘nicăieri nu-i ca acasă’, ci toate acestea, și bucuria, și liniștea îi sunt depline pentru că se încrede în Domnul. Și nici bucuria, nici liniștea lui nu mai pot fi înmulțite, pentru că nu e nevoie – sunt deja depline!

Mai mult decât siguranță și pace, somnul celui ce se încrede în Domnul este un sfătuitor bun. În fața unei decizii grele, englezul spune “Sleep on it, and we’ll decide tomorrow”. De ce oare? Va sta el oare toată noaptea să gândească, să facă liste pro și contra acelei decizii? Mă-ndoiesc. Etimologia acestei frază nu mă ajută, dar dacă îo gândesc în contextul Psalmului 16, are un cu totul alt înțeles. Voi lăsa să treacă noaptea, nu pentru că am mai mult timp pentru ca înțelepciunea mea să mă ajute, ci pentru că în timpul somnului (nu somnul) e un sfetnic bun!

Decizii ușoare vă doresc azi!

Mi(ni)sterul marilor proiecte?

Nu, nu e vorba de al nostru ministru, ci de ceva mult mai important. Durează mai mult decât un mandat. Fiți atenți:

Fapte 27:13-14: Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei. Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.

Capitolul 27 din Faptele Apostolilor este un exemplu clasic de relatare istorică a unor evenimente, în cele mai mici detalii. Pavel și corabia pe care se află trec printr-o mulțime de peripeții, multe dintre ele, în afara puterii de control a marinarilor sau a lui Pavel. Citiți întreg capitolul și veți vedea la ce mă refer.

După mai multe zile de lupte cu vântul în largul mării, corabia se apropie de Creta, și versetul 13 suprinde foarte interesant atmosfera de optimism de pe corabie. După mai multe zile grele pe mare, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, marinarii nu mai așteaptă nicio altă confirmare și pornesc spre un loc de ancorare.

Expresia ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă nu mai apare în nicio altă traducere – cel puțin cele consultate de mine – , fiind probabil o alegere a traducătorului, însă e interesant cum te face să te gândești la tine, atunci când îți faci planuri. Nimic rău nu? Toată lumea face planuri și suntem într-o cultură și perioadă a istoriei care, datorită consumerimsului trebuie să facă planuri, proiecte măsurabile ș.a.m.d. Avem și ministerul marilor proiecte nu-i așa?

Marinarilor nu li s-au împlinit planurile și au trebuit să mai lupte puțin pentru a-și pune piciorul pe uscat. Eșecul lor poate te face să te gândești mai bine la felul în care îți faci planurile. Marinarii, după mai multe zile, aveau speranțe să ajungă pe uscat, erau încă optimiști. Ce am fi făcut noi oare?

Nu am cum să nu mă gândesc, însă, la Iacov 4:13-14:

“Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga!”, şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.”

În Fapte avem un exemplu de oameni care își fac planuri pe termen scurt-mediu, care caută soluții să scape de primejdie, Iacov, însă vorbește despre planuri pe termen lung – care să aducă prosperitate și bogăție. Și aici e problema:

Bogăția este unul dintre lucrurile care oferă oamenilor falsa impresie că sunt independenți de Dumnezeu, iar Iacov vrea să îi atenționeze pe cititori cu privire la această arogantă autonomie și independență. Problema nu este facerea de planuri în sine, ci facerea de planuri separate de Dumnezeu. Discuția poate merge mult în direcția asta, dar întrebarea cu care rămân azi este: cum faci planuri și pentru ce? Pe cine ai în vedere când îți plănuiești viața, anul următor, chiar ziua? Cum rămâne cu marile tale proiecte?

 

 

 

%d bloggers like this: