Category Archives: Uncategorized

Dar de nuntă!

Mai devreme am pus un scurt comment pe Facebook, cu dedicație pentru Laura si Cosmin Dinu, cu ocazia nunții lor, nuntă la care nu am reușit să ajung din motive evidente! Aș dori să continui dedicația, amintindu-mi în același timp de anii din adolescență în care am crescut în același grup de prieteni, făcând o mulțime de lucruri împreună cu Laura, Sami, Ioana, Sorin, Florin, Dani și alții.

laura si cosmin

Dragă Cosmin și Laura, 

Îmi pare rău că nu am ajuns la nunta voastră, nuntă pentru care mă bucur din toată inima că a avut loc. În ultima vreme, mai ales datorită faptului că am fost chemat să predic la câteva nunți, m-am tot gândit la motivația pentru care ne căsătorim. Nu am să vă țin acum prelegeri teologice și sociologoice, dar vreau să subliniez câteva motive. Și voi, și noi – Dora și Vlad, avem o mulțime de prieteni care nu mai dau doi bani pe actul (și hârtia, și gestul) căsătoriei. Probabil că acest “dar” e pentru voi, să îl citească alții, și știu că nu o să vă supărați!

Deoarece căsnicia este cea mai importantă și prețioasă relație, haideți să răspundem la întrebarea, de ce ne căsătorim? Sunt sigur că fiecare cuplu, înainte de căsătorie – în cazul fericit, se întreabă de ce să ne căsătorim, și după căsătorie – în pragul dezastrului, se întreabă de ce ne-am căsătorit. De cele mai multe ori răspunsul la aceste întrebări definește pasul următor în relație, și este definit de ceea ce și de ce credem despre om, creație și Dumnezeu.

1. Dumnezeu a creat căsătoria:

Geneza ne spune că la început Dumnezeu a creat lumea, iar aproape de finele creației Dumnezeu se uită la Adam.

Geneza 2:18 ne arată cum Dumnezeu se uită la Adam și spune: 18. Domnul Dumnezeu a zis: “Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el.” 21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adanc peste om, si omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui si a inchis carnea la locul ei. 22. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie si a adus-o la om. 23. Si omul a zis: “Iata in sfarsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea! Ea se va numi “femeie”, pentru ca a fost luata din om.” 24. De aceea va lasa omul pe tatăl sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup. 25. Omul si nevasta lui erau amandoi goi si nu le era rusine.

Vedem așadar că Adam era singur, chiar dacă Adam era cu Dumnezeu. Singurătatea bărbatului constituia un impediment în calea împlinirii lui. Dar vedeți, Dumnezeu îi spune lui Adam că nu este bine ca omul să fie singur, chiar dacă el era deja într-o relație cu Dumnezeu, iar în această relație avea tot ce îi era necesar pentru viață. Stau și mă gândesc la nivelul de intimitatea pe care Adam l-a avut cu Dumnezeu și sunt convins că nimeni niciodată nu va mai avea aceași relație cu Dumnezeu, decât în ceruri. Pe lângă aceasta, Dumnezeu spune  că nu este bine ca omul să fie singur – înainte de căderea omului în păcat. Asta înseamnă, că Dumnezeu avea în vedere o cu totul altă singurătate decît cea în care ești departe de Dumnezeu.

Acolo în plinătatea relației cu Dumnezeu, Adam avea nevoie de mai mult decât de un coleg sau un partener. Dumnezeu nu s-a gândit să mai creeze un bărbat sau un animal inteligent, ci a creat femeia pentru a-i fi ajutor potrivit. Dumnezeu o avea pe Eva în mintea lui cu mult înainte ca Adam să o aibă pe Eva în brațele sale. (aici aș trage semnale de alarmă către grupurile LGTB+, subliniind că Dumnezeu a creat femeia, și nu un alt bărbat!!!)

Când Dumnezeu a creat femeia, el a pus lângă bărbat atât pe cineva cu care omul să fie într-o relație de comunicare, prietenie, dar mai mult decât atât, Dumnezeu a creat femeiea pentru a fi completarea bărbatului. Ravi Zacharias spune că Dumnezeu a creat femeiea ca opus bărbatului, iar lucrurile opuse se atrag și se completează. Acesta, cred, a fost și intenția lui Dumnezeu atunci când a inventat căsnicia – Geneza 2:24.

Ajutorul potrivit este acela care mă completează, este acela care mă face mai bun și acela care iubește indiferent de circumstanțe. Căsnicia dintre Adam și Eva este unirea dintre două entități complementare. Ne căsătorim – femeie și bărbat – pentru că Dumnezeu a creat femeiea pentru bărbat și bărbatul pentru femeie.

2. Mai mult decât faptul că Dumnezeu a creat căsnicia, El a creat-o să fie pentru totdeauna, fiind pecetluită printr-un legământ.

Versetul Geneza 2:24 spune: De aceea va lăsa omul pe tatăl sau și pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup.

Același verset este citat atât de Isus, cât și de Pavel în Noul Testament. Natura mariajului, natura căsniciei este compusă din cele trei verbe din verset:

a. va lăsa: In Indonezia, există un obicei, ca în seara dinaintea căsătoriei, viitoarea soție să strângă tot ce are de-a face cu trecutul ei și să le ardă pe plajă, astfel simbolizând ruperea de trecut și pregătirea de a începe viitorul fără a fii legată de trecut. După această acțiune, prietenele miresei îi dăruiesc lucruri, obiecte care au de-a face cu viitorul, consolând astfel pierderea celor din copilărie. A lăsa înseamnâ a te despărți de tot ce ține de trecut, obiecte, obiceiuri, relații, nu neapărat a le părăsi, dar de a pune pe primul loc, noua relație pe care Dumnezeu a pus-o în viața ta, căsnicia cu soțul/soția ta.

b. se va lipi: A se lipi, în ebraică înseamnă a fii pus unul lângă celalalt in așa fel încât a nu mai putea fi despărțite acele lucruri niciodată. Este cuvântul care apare la baza legământului. Este vorba despre o lipire pe viață, un legământ făcut prin sânge, un legământ care face din barbat, bărbatul unei singure femei pe viață, iar din femeie, femeia unui singur bărbat pe viață. George Elliot a spus că “nu există nimic mai măreț decât două suflete unite pentru totdeauna”.

c. se vor face un singur trup este urmat de versetul care spune că omul și nevasta erau amândoi goi și nu le era rușine.

Este vorba despre goliciunea din cadrul căsătoriei, una nu numai trupească, dar și emoțională și spirituală. Pentru fiecare nivel de intimitate, în căsătorie, trebuie să existe un același nivel de dedicare. Acolo unde toate sunt descoprite, trebuie să existe legământul care să îi unească pe ce doi pentru totdeauna. Fără legâmânt nu există dedicare.

A lăsa, a te lipi și a te face una cu cel pe care Dumnezeu l-a pus lângă tine sunt trei principii care pe lângă faptul că ne arată că familia a fost inventată de Dumnezeu, ne și arată puterea căsniciei create de Dumnezeu și felul în care ea trebuie privită. Mai apoi ne arată cum doi devenind una, schimbă întreaga viziune despre viață. Al meu devine al nostru. Eu devine noi, și așa cum Mark Twain o spunea, căsătoria face din două vieți separate un întreg! Divorțul pe de altă parte este opusul legământului. Dacă în legământ doi devin unul, în divorț, unul devine doi. Legământul leagă laolaltă, dar divorțul desparte.

Și aici vreau să închei cu cea de-a treia parte din răspunsul la întrebarea de la început.

Domnul Isus a spus, însă, că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul sa nu despartă.”

Asta mă face să spun că atunci când ne căsătorim, trebuie să o facem pentru că a. Dumnezeu a creat căsătoria pentru ca omul să nu fie singur b. Dumnezeu a creat căsătoria ca ea să fie făcută prin legământ și

3. Pentru că Dumnezeu a creat căsătoria ca El să fie reflectat în ea:

Dumnezeu a legat pe bărbat și pe femeie pentru totdeauna, și a făcut-o din proprie inițiativă pentru ca omului să îi fie bine. Astăzi omul crede că e mai deștept ca Dumnezeu și se desparte din te miri ce motive. Totuși, Dumnezeu a creat căsătoria prin legîmânt, nu concubinajul, și a creat-o pentru totdeauna, nu până cand ne place nouă, sau până când ne plictisim și vrem o provocare nouă. E interesant faptul că cele mai multe căsătorii au loc între membrii comunităților creștine, și asta spune foarte multe. Dar aș vrea ca noi să trecem de statistici, și că deschidem gura cu un scop atunci când suntem întrebați de ce ne-am căsătorit, și dacă găsim de folos ce am citit mai sus, să arătăm spre Dumnezeu ca și creator și susținător al întregii lumi în general, dar al familiei în special!

Și aș vrea să închei cu o ilustrație pe care am citit-o cu ceva timp în urmă:

Soția unui bărbat de peste 70 de ani avea alzheimer si a fost dusă la un azil unde primea îngrijirea necesară. A stat acolo de la vârsta de 50 de ani până la vărsta de 70. Soțul ei, o vizita zi de zi, săptămână după săptămână, lună de lună timp de 20 de ani la rând.

Îi aducea flori, îi citea, îi aranja părul, și încerca să o ajute să se simtă cât mai iubită. Înainte de a ieși din cameră, de fiecare dată îi spunea cât de mult o iubea, o săruta și apoi pleca, pentru ca în ziua următoarea să se întoarcă.

După o lungă perioadă de vreme în care asistentele au văzut credincioșia soțului, s-au hotărât să vorbească cu el. S-au strâns mai multe, și l-au așteptat într-o zi, imediat după ieșirea din camera soției:

“Va apreciem devotamentul, însă vrem să vă spunem că nu e nevoie să veniți în fiecare zi la soția dvs”, i-au spus ele. “Ea este bine aici, ne ocupăm de ea și nu mai are nevoie de nimic. Ea oricum nu știe cine sunteți și nici de ce o vizitați în fiecare zi”.

Cu lacrimi în ochi, soțul s-a uitat la asistente și cu voce șoptită le-a spus:

“Știu doamnelor că nu știe cine sunt, dar eu știu cine este ea! Este soția mea, pe care o iubesc și de care m-am legat pentru totdeauna! Am făcut un legământ cu ea acum 50 de ani, că voi fi cu ea la bine și la rău, în bucurie și în boală, și nu am de gând să încalc acel legământ.”

Aceasta este dragostea și aceasta e căsătoria așa cum a creat-o Dumnezeu pentru noi.

Abia aștept să vă întâlnesc, domnule și doamnă Dinu! Felicitări încă o dată!

Cu drag,

Vlad

 

 

 

 

 

 

 

 

Ochii care nu se văd se uită

Psalmul 9 :17-18 spune că “Cei răi se întorc la locuinţa morţilor: toate neamurile care uită pe Dumnezeu. Căci cel nenorocit nu este uitat pe vecie, nădejdea celor sărmani nu piere pe vecie.“

Cele două versete citate din Psalmul 9 sunt fascinante prin prisma cuvântului uită. În prima parte Psalmistul vobește despre întoarcerea celor răi în locuința morților – Sheol. Evident că nu este întoarcerea de unde au venit, pentru că nimeni nu se întoarce din Sheol. Acolo este capăt de line, iar expresia a te întoarce în Sheol nu este sinonimă cu a te întoarce în țărână – “Din pământ ai venit, în pământ te întorci.”

Oarecum, expresia din versetl 17, implică o elipsă: versetul 3 spune că “vrășmașii…se clatină și pier”, din această căuză mergând în Sheol. Toată lumea se îndreaptă într-acolo, dar nimeni nu trebuie să meargă acolo. Însă referirea la moarte este făcută alături de referirea la uitare. Cel slab nu va fi uitat de Dumnezeu (v.12), lucru care este amintit cititorului și în versetul 18.

Același cuvânt – a uita – este folosit și pentru a descrie pe cei care sunt puși în fața evidențelor că Dumnezeu este, sau există, și totuși această existență nu le influențează viața în nici un fel. Psalmistul pornește de la premisa că neamurile – cei care nu sunt din poporul lui Israel – îl vor cunoaște pe Dumnezeu, rezultând faptul că nu îl vor uita. Dacă uiți pe cineva sau despre cineva, înseamnă că l-ai cunoscut cândva.

Și aici mi se pare că Dumnezeu ne șoptește ceva: ai grijă, acum spui că mă cunoști, dar există precedentul că unii să mă uite, și aceia s-au întors în locuința morților, au pierit. Tu nu fă la fel! Cuvântul a pieri rezonează foarte puternic cu alte părți din Biblie:

Ioan 3:16, atât de recitat, spune: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

Ioan 10:28, confirmă același lucru: “Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”

Ambele versete vorbesc despre pieire, care nu este tot una cu moarte. Nici unul dintre versete nu spune că noi vom muri – care este un lucru evident și de așteptat, ci ambele spun că vom pieri. Cum adică?

A pieri este pus în contrast cu viața veșnică. Citiți mai sus – să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică – și – le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri. Să însemne asta că a pieri este opusul lui a avea viață veșnică?

Nu uita, ține bine minte cine este și ce a făcut Dumnezeu pentru ca viața veșnică să fie a ta! Mai mult, Isus spune într-un alt context, folosind același cuvânt: “Dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel!”

Interesant, nu? Multe lucruri le uităm. Pe unele ar trebui să le uităm, dar Dumnezeu este cel pe care nu vrem și nu trebuie să îl uităm pentru că implicațiile uitării Lui sunt enorme.

Ai cui ochi ai văzut în dimineața asta? Unde?

Cine sunt?

Mă numesc Vlad Crîznic. Și Claudiu. Crîznic cu î din i, da cu î din i pentru că am fost născut în 1984, februarie 14. Atunci nu sărbătoream Valentine’s Day așa că nu sunt Valentin, ci Vlad.

Mama a ales Vlad pentru că îi plăcea istoria lui Vlad Țepeș, dar si de tatăl meu pe care îl cheamă Vladimir. Cu Claudiu este mai interesant pentru că imediat după naștere, doctorul, de la sine putere, a decis că dacă pe tata îl cheamă Vladimir și pe mama o cheamă Claudia, de ce aș fi eu Crîznic Vlad Bogdan, cum era deja decis de mama, și să nu fie Claudiu în loc de Bogdan? Dacă mama e Claudia, să fie și copilul Claudiu. Așa că iată de unde numele meu. Cu Crîznic e poveste mai lungă, și mai fascinantă, dar încă investighez problema.

Am fost crescut doar de mama, dar cu ajutorul bunicilor alături de un alai întreg de mătuși și unchi. Bunica din partea mamei era credincioasă baptistă, mama era crescută în biserică, iar cei din partea tatălui au evitat implicarea in viața mea. Pentru că am fost un copil născut din flori, nu am putut fi binecuvântat sau botezat în vreo biserică. Binecuvântarea a avut totuși loc în casa unui unchi, și de atunci tot ei se roagă constant pentru mine. Nu am fost dus constant la biserică așa că nu aș putea spune că am un bagaj bogat de cunoștințe acumulate de la vârsta aceea.

În clasa întâi, după o încercare eșuată a mamei de a o implica pe bunica din partea tatălui în creșterea mea, am ajuns coleg de clasă cu Natan, al cărui tată a insistat să îmi petrec după-mesele cu familia lor, iar în weekend să merg împreună cu ei la biserica unde era el pastor. Iată-mă din nou într-un context creștin baptist. Prietenia cu Natan a devenit una solidă, dar care s-a întrerupt în clasa a cincea când am luat-o pe căi diferite. S-a relegat insa ani mai tărziu și continua și azi!

Am practicat sport de performanță – polo pe apă – până în clasa a noua, am cochetat cu fotbalul, dar mai ales cu baschetul.

Abia în clasa a noua, am realizat ce înseamnă singuratatea – din lipsa tatălui, am experimentat popularitatea între colegii mei, și totuși am simțit ce înseamnă să fi gol pe dinauntru. În vara anului 2000, după două săptămâni între munți, într-o tabără cu tinerii de la o biserică, am ales să mă pocăiesc și să trăiesc așa cum știam că trebuie, dar nu aveam curajul să o fac. De atunci și până astăzi am învățat enorm de multe lucruri cu și despre Dumnezeu. Nu sunt singur, nu sunt gol pe dinauntru, știu ce înseamnă viața și mă bucur.

Dora e soția mea. Ea mă completează așa cum niciodată nu mi-am imaginat că o va face cineva și împreună avem doi copii: Thomas și Amelia. Am crescut fără să știu cum e să ai un tată și de aceea e fascinant să îl cunosc pe Dumnezeu în felul acesta, în timp ce eu însumi sunt tată pentru cei doi copii ai noști.

Recent ne-am mutat în Cluj și lucrăm împreună în ceea ce înseamnă apologetica. Ne străduim să apărăm credința creștină așa cum putem și știm mai bine.

Îmi place să învăț, de aceea încă nu am încetat să fiu student. Am studiat teologia pastorală la Oradea, eclesiologia modernă în Anglia, în prezent aprofundând apologetica în cadrul unui program de doctorat. Despre școli și studii alta dată.

Îmi plac aproape toate sporturile, dar de cele mai multe ori prefer o carte bună! De aceea citesc; și oameni, și cărți. Una din bunicile mele a lăsat în urma ei o casă plină cu 12000 de cărți și se pare că am moștenit pasiunea ei pentru citit. Citesc în fiecare zi și sper să pot împărți cu voi câteva dintre ideile pe care le descopăr între paginile pe care le răsfoiesc cu atât de multă pasiune.

Trăiesc intens, călătoresc mult și știu că viața aceasta nu e totul. Lumea aceasta este calea spre o lume mult mai bună. Cea mai bună. Vă invit să străbatem împreună această cale!