Category Archives: Carti

Resurse: Programe de citire a Bibliei

Ciprian Lucaci a reusit sa puna intr-un singur document mai multe programe de citire a Bibliei, dupa cum veti vedea mai jos:

“E început de an. Mulți deja v-ați făcut planurile, alții poate vreți să vedeți mai degrabă ce surprize rezervă viitorul. :)
Cu toate acestea, doresc și eu să vă încurajez ca în noul an să faceți din viața sufletului vostru o prioritate.
Cum putem face asta? Simplu. Hrănindu-ne constant cu Cuvântul vieții!
De obicei, la început de an, ne facem planuri de a citit Biblia într-un an. Bun plan! Mulți încep, dar trist este că puțini mai și termină.
De prea multe ori, o organizare neinspirată este o piedică mare pentru mulți cititori.
Dacă sunt printre voi unii care doresc să citească Biblia în noul an, aș dori să vin în ajutorul vostru cu câteva informații utile.
Timp
Cât trebuie să citiți zilnic pentru a termina de citit Biblia într-o anumită perioadă?
Calculați-vă „porția zilnică” aici: http://www.howlongdoesittaketoreadthebible.com/ .
1 an
2 ani
O discuție asupra avantajelor unui plan pe 2 ani o găsiți aici (engleză): http://thegospelcoalition.org/blogs/tgc/2010/12/29/two-year-bible-reading-plan/
Stil liber
Duminică: Poezie
Luni: Pentateuhul (Geneza – Deuteronom)
Marți: istorie VT
Miercuri: istorie VT
Joi: profeții VT
Vineri: istorie NT
Sâmbătă: epistole NT
Mai multe opțiuni
Alte planuri de citire în format electronic sau pentru printat:
Pentru mai multe detalii și idei, consultați articolul acesta (în limba engleză) de unde m-am inspirat și eu:
Ce traducere să folosesc?
Din experiența personală, am observat că este foarte benefic să citesc în mod alternativ și alte traduceri ale Bibliei.
Pentru limba română, o traducere foarte bună este NTR – Noua Traducere.
Pentru cei care știți engleză, începeți cu ESV (English Standard Version – traducere în engleză contemporană recomandată de evanghelici conservatori), NIV (New International Version – nu cădeți în erezie citind-o, dar nici nu e o traducere demnă de a construi argumente teologice) iar pentru cei cărora le plac antichitățile, încercați KJV (King James Version – engleza veche). Eu personal le-am încercat pe toate și e o experiență faină și din punct de vedere lingvistic. Beneficiile spirituale ar trebui să fie evidente!
Când citești într-o altă limbă sau chiar și o altă traducere, ești forțat să te concentrezi la fiecare idee și observi undele detalii pe care altfel nu le-ai fi observat din cauza automatismului care se dezvoltă în mod natural atunci când ai în față un text deja foarte familiar.
iPhone, iPad users (english only)
Împreună cu un plan de citire pe un an, sunt și câteva comentarii biblice de la D.A. Carson. Pentru cei care nu ați auzit de el, este unul dintre cei mai buni comentatori ai Noului Testament aflați în viață, comentatori evanghelici conservatori.
Download toate planurile de citire (arhivă .zip): download — https://www.dropbox.com/s/ezbj7gekjnsm7pr/bible%20reading%20plans.zip
Indiferent pentru ce opțiune veți alege, sunt convins că Domnul va binecuvânta decizia voastră de a vă sfinți viețile prin Cuvânt.
Isus s-a rugat: (Ioan 17:17) Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.
 
Mâna cea bună a Domnului să fie cu voi în noul an!”
Ciprian Lucaci

Ce și cât citesc?

Fiind crescut doar de mamă, și ea foarte tânără, știu că și-a dorit tot ce e mai bine pentru mine și a încercat să îmi ofere tot ce nu mai putea să aibă ea. Și a reușit de foarte multe ori. Una dintre dorințele ei a fost să fiu un băiat disciplinat și ambițios. Cum a obținut asta? Ducându-mă de foarte tânăr la bazinul de înot unde m-a înscris la cursurile de înot pentru ca după ce le voi fi terminat să fiu membru în noua echipă de polo pe apă aferentă generației ’84. L-am avut antrenor încă de la 7 ani pe domnul Rică Capotescu și pot să spun fără nicio reținere că am avut parte și de disciplină și de cultivarea ambiției. Toată copilăria, de la 7 la 16 ani, am mers aproape zilnic la antrenamente, ceea ce a dezvoltat câteva abilități semnificative în mine. Cititul nu a fost, la vremea aceea una dintre ele.

Unele dintre cele mai clare amintiri pe cale la am din copilăria mea de la Lipova (acolo îmi petreceam mare parte din vară), însă, țin de citit. În clasa întâi, elev silitor, ambițios și disciplinat terminasem anul școlar pe locul întâi, cu nota 10 pe linie, pe vremea aceea dându-se note, nu calificative. Toate bune și frumoase, mândria bunicilor și mătușilor, plec în vacanță. Lecturile de vacanță, însă, le uitasem pe masă până spre Septembrie, când mama mă pusese să i le citesc cu voce tare. Cenușăreasa. Și aici începe imprimarea acestei întâmpări în memorie în paralel cu imprimarea palmelor mamei pe pielea mea…nu mai știam să citesc, eu premiantul! Uitasem complet peste vară, așa că spre rușinea mea, urma să îmi aduc foarte repede aminte în văzul și auzul verișorilor mei care au asistat la cea mai mare rușine a mea!

Vedeți, așadar, că cititul nu a fost o pasiunea înnăscută. Abia la câțiva ani după întâmplarea aceasta, din care m-am recuperat relative repede și bine, după ce experimentasem o tabăra de evanghelizare am început să citesc cu pasiune. De ce?

Petrecusem în vara lui 2000 două săptâmăni la Căsoaia cu tinerii de la biserică, tineri care știau o mulțime de detalii din Biblie, detalii la care se refereau în discuțiile lor. Aici eu eram lăsat pe dinafară, nefiind familiar cu aceste întâmplări.

Foarte bine, mi-am zis. Ambițios cum eram, am venit acasă, mi-am cumpărat o Biblie și m-am închis în casa bunicilor pentru trei-patru  săpătmâni și am citit toată Biblia. Așa am început.  Vă imaginați voi că nu am rămas cu foarte mult atunci, la viteza aceea, dar așa am început. De atunci citesc Biblia în diferite moduri pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu cât mai bine și nu din ambiții personale.

Am citit-o într-o lună, am citit-o o dată pe an, o dată în trei ani, o dată Vechiul Testament și de două ori Noul Testament într-un an și au fost ani când am citit mult prea puțin. Să îmi fie rușine! De multe ori am citit să îmi fac norma: atâtea capitole pe zi. Alte ori am citit să rețin cât mai multă informație. De când am copii, citesc până când simt că Dumnezeu îmi spune ceva anume. După ce pricep ce, mă opresc și a doua zi continuu de unde am lăsat.

De anul acesta citesc folosind un plan de citire destul de cunoscut și anume cel creat de Robert Murray M‘Cheyne, care l-a creat din dorința de a oferi Bisericii la cărei pastor era, un plan serios și măsurabil de citire al Bibliei. Mai multe puteți citi despre el aici și planul creat de el aici. Anul trecut în decembrie am avut ocazia să predic în biserica în care a fost el pastor, (în Dundee, Scoția) iar experiența aceea se pare că a fost foarte intensă pentru mine.

De când am început să citesc Biblia am început să scriu idei și gânduri pe care le aveam după ce terminam de citit. De un an de zile le scriu în word, iar de o săptămână le postez pe FB, și de azi aici pe blog.

În măsura în care călătoriți cu mine, vă invit să citim împreună. Azi continuăm cu Judecători 20, Fapte 24, Ieremia 34 și Psamii 5-6. Oare ce vrea să ne spună Dumnezeu?