Category Archives: Apologetică

Apologetica conversațională – Introducere

Cineva spunea că ”problema multor filozofi și teologi este că ei merg adânc în cercetare, stau mai mult timp între cărți, iar când se întorc între noi, sunt mult mai departe de noi și de realitate”. De aceea, apologetica nu trebuie să aducă mai multă confuzie, în ceea ce privește Evanghelia, și astfel să o facă să sune mai profund, ci apologetica trebuie să comunice profunzimea Evangheliei, astfel încât să înlăture orice confuzie cu privire la ea.

Chemarea de a fi o mărtuire a Domnului Isus Cristos, este o chemare pe care o are fiecare credincios, iar chemarea de a da socoteală pentru nădejdea care este în el, după cum vom putea observa imediat, este de asemenea, o chemare pentru fiecare credincios. Dacă îndeplinirea chemarării de a fi un evanghelist nu sună atît de dificil, s-ar putea ca o chemare de a fi apologet să sperie pe unii dintre noi.

Pe parcursul acestei serii de articole cu temă apologetică, începută azi, aș vrea să punctez două lucruri: în primul rând, să observăm lărgirea înțelesului și a scopului apologeticii pentru a reuși să o vedem ca pe o chemare a fiecărui creștin, și într-al doilea rând să expun câteva unelte pe care le putem folosi în îndeplinirea acestei chemări foarte importante, indiferent de contextul în care ne aflăm.

Așa cum a fost deja sugerat de către alții, există cel puțin 3 unghiuri din care putem aborda natura apologeticii: abordarea teologică, abordarea academică și abordarea misiologică.

Abordarea teologică conține, așa cum deja e evident, temele majore teologice cum ar fi scopul harului comun, natura revelației generale și efectele condiției păcatului asupra capacității de înțelegere a omului. Studiind aceste teme, vom descoperi informații importante despre ceea ce ar trebui să așteptăm atunci când vom avea interacțiuni cu cei care nu sunt încă credincioși.

Abordarea academică conține ceea ce majoritatea oamenilor au în minte când vorbim despre apologetică – este de fapt conținutul apologeticii: răspusuri la problema suferinței, argumente pentru existența lui Dumnezeu, argumente pentru învierea lui Isus din morți. De asemenea include și argumente împortiva afirmațiilor sau provocărilor la adresa creștinismului. Este vorba de conținutul apologeticii, fie că ne referim la un răspuns de 30 de secunde sau la un tratat de apologetică publicat într-un jurnal teologic. De la temele majore ale apologeticii, vom ajuge în scurt timp să abordăm filozofia religiei, critică textuală și istorică, bio-chimie și chiar fizică.

Abordarea misiologică conține ceea ce numim apologetică aplicată sau apologetica conversațională, pentru că ea își găsește aplicabilitatea în viața de zi cu zi în conversațile pe care le avem cu cei din jurul nostru. Această abordare include o dinamică a comunicării cu o anumită audiență, fie ea formată din una, două sau mai multe persoane. Noi vrem să comunicăm în așa fel încât Evanghelia să fie recunoscută ca răspuns la problemele cele mai adânci ale inimii omului. Vrem să răspundem întrebărilor oamenilor în așa fel încât informația să fie transmisă împreună cu mesajul Evangheliei, astfel fiind evident că apologetica este evanghelizare și evangehlizarea este apologetică. În zilele noastre, apologetica trebuie să fie evanghelizare, iar din această cauză abordarea potrivită pentru fiecare credincios trebuie să fie imperativ cea misiologică.

Cuvântul ”apologetică” este transliterația termenului legal grecesc ”apologia” care era folosit ca definiție a apărării raționale într-o curte de judecată. În lumea grecească era folosit și sinonimul ”dialegomenos” (a argumenta) ca descriere pentru activitatea în filozofie și logică. Apărarea în fața unei acuzații a procurorului este imaginea cu care trebuie să rămânem în minte pentru a înțelege cât mai bine acest cuvânt. Apostolul Pavel folosește aceste cuvinte în mai multe locuri: Faptele Apostolilor 24:10, 25:8, 26:2, Filipeni 1:7, 1 Petru 3:15 ș.a.m.d. Prin apologia pe care o descrie Pavel, atât apără, cât și întărește Evangehlia. Indiferent de circumstanțele în care se află, Pavel se dă pe sine ca exemplu al apărării mesajului Evangheliei. Dacă ne uităm la 1 Petru 3:15, vedem că Petru dă o poruncă, conform căreia noi trebuie să fim oricând pregătiți să dăm un răspuns celor ce supun întrebărilor credința noastră – ”Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Cristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă,

Așadar, conform poruncii din 1 Petru 3:15, fiecare credincios este îndemnat să îl înalțe pe Cristos ca Domn în viața lui, inima fiecărui credincios să fie dedicată și umplută de Domnul Isus și voia Lui pentru noi, ca mai apoi, mai ales într-un context de suferință și persecuție, ca cel al Bisericii din secolul întâi, fiecare dintre noi să fie gata, sau să fie pregătit, să dea socoteală, sau să răspundă pentru credința pe care o are în Isus Cristos. Îndemnuri ca pocăință, dedicare, sfințire, pregătire, vestire, sunt incluse, ca întreg, în chemarea și porunca adresată fiecărui credincios de a vesti și apăra Evanghelia și mesajul lui Isus Cristos.

Având în vedere aceste lucruri, alături de semantica și folosirea cuvântului apologetică în Scriptură, aș vrea să sugerez în următoarele articole/postări câteva moduri în care putem face apologetică în fiecare dintre conversațiile pe care le avem, în fiecare zi – de aici și titlul seriei – apologetica în conversații.

Uitându-ne la Domnul Isus în Evanghelii și la conversațiile dintre El și la conversațiile Lui cu oamenii, transcrise pe paginile Scripturii, vom observa felul în care El, deseori, răspunde întrebărilor cu o altă întrebare. De ce oare? De ce să complice lucrurile, când oamenii caută un răspuns cât mai simplu? Este oare un fel anume, în care Isus poate să îi facă pe oameni să gândească? Are oare un scop anume în spatele felului în care pune întrebările înainte de a da raspunsurile? Dacă da, care este acela? Răspunsul la aceste întrebări însă, urmează în articolul următor.

 

De ce e importantă apologetica?

Pentru prea mulți credincioși apologetica a ajuns să fie o sperietoare, fiind văzută ca fiind o preocupare  exclusiv pentru cei cu studii superioare, pentru cei cu o oarecare pregătire teologică sau pentru cei implicați în conducerea bisericii sau a școlilor teologice. Ni se șoptește „predică Evanghelia și folosește cuvinte dacă e necesar”, citându-l pe De Assisi, dar un citat ca aceste ne induce în eroare, mai mult decât ne este de folos.

Credința vine în urma auzirii Cuvântului, iar azi, mai mult ca oricând, dezbaterile despre credința creștină sunt mai intense ca niciodată, fie ele acasă,  în jurul mesei de bucătărie, sau în sala de clasă, la ora de filozofie. Aici apologetica poate fi de mare ajutor. De ce? De ce este apologetica importantă într-un astfel de context?

În primul rând este îndeplinirea unei porunci. 1 Petru 3:15 ne spune la modul impoerativ că trebuie să fim gata să dăm socoteală pentru nedejdea pe care o avem. Noi, credincioșii, îndeplinim o poruncă atunci când, în mod rațional și organizat, ne prezentăm și apărăm credința în Domnul Isus Cristos.

Într-al doilea rând,  apologetica este importantă pentru că a fost cu success aplicată de către apostolul Pavel și Părinții Bisericii, într-o perioadă a istoriei când credința creștină era o minoritate. Filipeni 1:17 îl descrie pe Pavel ca apologet, Fapte 17:1-4 și Fapte 26 descriu aplicarea apologeticii în viața de zi cu zi, iar Corinteni 15, este un exemplu fascinant de pledoarie (apologetică) pentru învierea Domnului Isus din morți – dovada divinității Domnului Isus.

Într-al treilea rând, apologetica nu ne învață doar cum să ne apărăm credința, dar și cum să o prezentăm într-un mod cât mai credibil și rațional, pentru ca cei ce o aud, să devină credincioși, și astfel să aibă viața veșnică. După cuvântarea apostolului Petru din Fapte 2, în urma auzirii despre viață veșnică, iertarea păcatelor și mântuire, răspunsul oamenilor a fost o întrebare: Fraților, ce să facem? Răspunsul lui Petru este tot apologetic – le arată ce trebuie să facă pentru a avea iertare și implicit, viața veșnică. (Fapte 2:37 și continuarea).

Apologetică este extrem de importantă pentru o viață de credință înțeleasă atât de către credincios, dar și de către cei care îl văd pe credincios. Ne ajută că îndeplinim o poruncă a lui Dumnezeu, să ne înțelegem credința ca mai apoi să știm să o apărăm și să o prezentăm în cel mai bun mod posibil, pentru ca mulți oameni să creadă și să fie mântuiți.

 

Blackberry in the mouth. Walk the bear. Pulpy pear in Dopey’s mouth. You hit the puddle with the stick! – Langue de bois & evanghelizarea.

Era în vara anului 2005, când un prieten care vorbește destul de bine limba engleză, în timpul unei tabere de vară în care erau prezenți și câțiva americani, a început să vorbească cu ei în zicale românești, traduse – ceea ce e mult spus – în limba engleză: Mură-n gură. Plimbă ursul. Pară mălăeață-n gura lui Nătăfleață. Șterge-o! Las-o baltă. Floare la ureche. Ai dat cu bâta-n baltă!

Stați să vedeți ce a ieșit: Blackberry in the mouth. Walk the bear. Pulpy pear in Dopey’s mouth. Cut it! Leave it as a puddle. You hit the puddle with the stick!

Prietenul nostru a încercat să foloseasca zicalele traduse în context cât de cât potrivit, și totuși… Trebuia să vedeți fețele celor ce habar nu aveau la ce se referea românul nostru. Să fii american și în timpul unui joc de baschet, după ce înscrii un coș spectaculos, să ți se spună: Flower to the ear! What? Si apoi, după o ratare monumentală: You hit the puddle with the stick! Din nou…what?

Ei cam așa văd eu nenumarate încercari ale credinciosilor de a face evangehlizare personală, într-un context total necreștin sau așa cum e numit mai nou – post-creștin.

O carte despre evanghelizare, dă câteva idei despre cum să pornești o discuție despre Dumnezeu. Iată câteva exemple:

1. Când pornești într-o călătorie, și ești întrebat încotro te îndrepți sau care îți este destinația, spune: Raiul! Acest cuvând va starni o discuție bună!

2. Ia cartea de telefon, deschide la litara a si sună cât mai mulți oameni si întreabă-i: Care e relația ta cu Isus?

3. Ține lângă ușa de la intrare un teac cu broșuri ca sa le ai la îndemână pentru oricine îți calcă pragul.

4. În locul salutului de la mesageria vocala, înregistrează un verset sau un mesaj evanghelistic.

5. Alte locuri pentru scris mesaje biblice: benzinarii, toalete publice, ș.a. (Christianity Magazine, April 2013, p.59)

Cred că mai degrabă, astfel de mesaje și idei vor îndepărta pe oameni în așa hal încât niciodată nu vor mai apleca urechea la așa ceva. Și dacă numai pentru motivul să o astfel de abordare, presupune că oamenii știu deja ce înseamnă rai și relație cu Isus. Oricum, aceste idei deschid niște discuții foarte importante despre cum facem evanghelizare și de ce o facem.

La fel, avem o mulțime de cuvinte – numite de unii, pe bună dreptate – limbaj de lemn (fr. langue de bois – în link aveți un articol excelent despre limbajul de lemn, scris de Andrei Pleșu) – care sperie oamenii și mai tare, sau cel puțin îi întrăinează: părtășie, evlavie, ispășire, ș.a.

langue de bois 2

“Ceea mai bună analiză a acestui aspect, a limbajului de lemn am găsit-o în cartea lui Andrei Pleşu, “Chipuri şi măşti ale tranziţiei”, în care este surprins uluitor de bine definiţia acestei expresii:

“Se numeşte ”limbaj de lemn” o specie a limbajului din care vorbitorul e absent. Întrucât şi mesajul şi formularea lui sunt integral previzibile, „emiţătorul” nu mai e decât un loc de pasaj, un instrument acefal, care nu participă la ceea ce emite. Proliferarea limbajului de lemn semnalează o multiplă şi ireversibilă necroză: cuvintele se usucă, ideile îngheaţă, oamenii împietresc. Faptul de a comunica îşi pierde sensul, exerciţiul gândirii e suspendat. Efectul e, simultan, comic şi înfiorător: viaţa cade în stereotipie, microfonul îl devorează pe orator, scena îşi înghite actorii. Limbajul de lemn e expresia „obiectului” din noi, discursul acelei părţi din alcătuirea noastră în care s-a instalat moartea. Campionii limbajului de lemn nu mai trăiesc în fiinţa limbii, ci în spectrul ei: strecuraţi furtiv în corpul neînsufleţit al cuvintelor, ei adoptă parodic o gesticulaţie pentru care nu au substanţă; cuvântul, această apoteoză a substanţei, devine impersonal.” (Andrei Pleşu, Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, 1996, p.324-325)” – sursa: http://ungureanu-elena.blogspot.co.uk/2010/09/limbajul-de-lemn.html

Revenind în bisericile noastre. Nu că nu sunt cuvinte corecte, pline de înțeles și cu o putere enormă, doar că nu sunt înțelese. Sunt curios câți dintre membrii bisericilor protestante din România știu să le definească pentru sine și apoi să le explice vecinilor lor… dar cred că voi muri cu curiozitatea asta. Poate mă ajutați să alcătuim o listă de cuvinte care au rezonanță în cercurile evanghelice, dar sunt total străine în afara acestor cercuri și apoi căutăm definiții care să fie înțelese de toată lumea.

Cred că ne amăgim, sperând că oamenii din jurul nostru mor de curiozitate să știe răspunsurile date de noi întrebărilor despre ce și de ce credem, și mai exact cine este Isus, de ce a murit, de unde știu că a înviat și altele. Întrebări de apologetică de altfel. Și dacă ne întreabă, avem o întreagă artilerie de răspunsuri care sperăm noi, îi va aduce fără îndoială la biserica noastră.

Da, sunt întrebări, din nou importante, dar oare cum ajung să aud o întrebare de genul acesta și apoi cum răspund, fără a părea din alt film sau chiar de pe altă planetă?

Mai degrabă, oamenii normali se întrebă Cine sunt? De ce sunt aici? Care e scopul meu în viață? Unde merg după ce mor?. Ei pun întrebări filozofice, iar noi avem pregătite răspunsuri teologice. Sau cel puțin așa credem. Vorbim două limbi diferite, iar cei mai mulți dintre noi nu o stapânim pe niciuna dintre ele.

Cum ne vindecăm? De unde pornim schimbarea? Cum facem tranziția de la o întrebare la un anumit răspuns?

Continuăm mâine?