All posts by vladcriznic

Ce și cât citesc?

Fiind crescut doar de mamă, și ea foarte tânără, știu că și-a dorit tot ce e mai bine pentru mine și a încercat să îmi ofere tot ce nu mai putea să aibă ea. Și a reușit de foarte multe ori. Una dintre dorințele ei a fost să fiu un băiat disciplinat și ambițios. Cum a obținut asta? Ducându-mă de foarte tânăr la bazinul de înot unde m-a înscris la cursurile de înot pentru ca după ce le voi fi terminat să fiu membru în noua echipă de polo pe apă aferentă generației ’84. L-am avut antrenor încă de la 7 ani pe domnul Rică Capotescu și pot să spun fără nicio reținere că am avut parte și de disciplină și de cultivarea ambiției. Toată copilăria, de la 7 la 16 ani, am mers aproape zilnic la antrenamente, ceea ce a dezvoltat câteva abilități semnificative în mine. Cititul nu a fost, la vremea aceea una dintre ele.

Unele dintre cele mai clare amintiri pe cale la am din copilăria mea de la Lipova (acolo îmi petreceam mare parte din vară), însă, țin de citit. În clasa întâi, elev silitor, ambițios și disciplinat terminasem anul școlar pe locul întâi, cu nota 10 pe linie, pe vremea aceea dându-se note, nu calificative. Toate bune și frumoase, mândria bunicilor și mătușilor, plec în vacanță. Lecturile de vacanță, însă, le uitasem pe masă până spre Septembrie, când mama mă pusese să i le citesc cu voce tare. Cenușăreasa. Și aici începe imprimarea acestei întâmpări în memorie în paralel cu imprimarea palmelor mamei pe pielea mea…nu mai știam să citesc, eu premiantul! Uitasem complet peste vară, așa că spre rușinea mea, urma să îmi aduc foarte repede aminte în văzul și auzul verișorilor mei care au asistat la cea mai mare rușine a mea!

Vedeți, așadar, că cititul nu a fost o pasiunea înnăscută. Abia la câțiva ani după întâmplarea aceasta, din care m-am recuperat relative repede și bine, după ce experimentasem o tabăra de evanghelizare am început să citesc cu pasiune. De ce?

Petrecusem în vara lui 2000 două săptâmăni la Căsoaia cu tinerii de la biserică, tineri care știau o mulțime de detalii din Biblie, detalii la care se refereau în discuțiile lor. Aici eu eram lăsat pe dinafară, nefiind familiar cu aceste întâmplări.

Foarte bine, mi-am zis. Ambițios cum eram, am venit acasă, mi-am cumpărat o Biblie și m-am închis în casa bunicilor pentru trei-patru  săpătmâni și am citit toată Biblia. Așa am început.  Vă imaginați voi că nu am rămas cu foarte mult atunci, la viteza aceea, dar așa am început. De atunci citesc Biblia în diferite moduri pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu cât mai bine și nu din ambiții personale.

Am citit-o într-o lună, am citit-o o dată pe an, o dată în trei ani, o dată Vechiul Testament și de două ori Noul Testament într-un an și au fost ani când am citit mult prea puțin. Să îmi fie rușine! De multe ori am citit să îmi fac norma: atâtea capitole pe zi. Alte ori am citit să rețin cât mai multă informație. De când am copii, citesc până când simt că Dumnezeu îmi spune ceva anume. După ce pricep ce, mă opresc și a doua zi continuu de unde am lăsat.

De anul acesta citesc folosind un plan de citire destul de cunoscut și anume cel creat de Robert Murray M‘Cheyne, care l-a creat din dorința de a oferi Bisericii la cărei pastor era, un plan serios și măsurabil de citire al Bibliei. Mai multe puteți citi despre el aici și planul creat de el aici. Anul trecut în decembrie am avut ocazia să predic în biserica în care a fost el pastor, (în Dundee, Scoția) iar experiența aceea se pare că a fost foarte intensă pentru mine.

De când am început să citesc Biblia am început să scriu idei și gânduri pe care le aveam după ce terminam de citit. De un an de zile le scriu în word, iar de o săptămână le postez pe FB, și de azi aici pe blog.

În măsura în care călătoriți cu mine, vă invit să citim împreună. Azi continuăm cu Judecători 20, Fapte 24, Ieremia 34 și Psamii 5-6. Oare ce vrea să ne spună Dumnezeu?

Cine sunt?

Mă numesc Vlad Crîznic. Și Claudiu. Crîznic cu î din i, da cu î din i pentru că am fost născut în 1984, februarie 14. Atunci nu sărbătoream Valentine’s Day așa că nu sunt Valentin, ci Vlad.

Mama a ales Vlad pentru că îi plăcea istoria lui Vlad Țepeș, dar si de tatăl meu pe care îl cheamă Vladimir. Cu Claudiu este mai interesant pentru că imediat după naștere, doctorul, de la sine putere, a decis că dacă pe tata îl cheamă Vladimir și pe mama o cheamă Claudia, de ce aș fi eu Crîznic Vlad Bogdan, cum era deja decis de mama, și să nu fie Claudiu în loc de Bogdan? Dacă mama e Claudia, să fie și copilul Claudiu. Așa că iată de unde numele meu. Cu Crîznic e poveste mai lungă, și mai fascinantă, dar încă investighez problema.

Am fost crescut doar de mama, dar cu ajutorul bunicilor alături de un alai întreg de mătuși și unchi. Bunica din partea mamei era credincioasă baptistă, mama era crescută în biserică, iar cei din partea tatălui au evitat implicarea in viața mea. Pentru că am fost un copil născut din flori, nu am putut fi binecuvântat sau botezat în vreo biserică. Binecuvântarea a avut totuși loc în casa unui unchi, și de atunci tot ei se roagă constant pentru mine. Nu am fost dus constant la biserică așa că nu aș putea spune că am un bagaj bogat de cunoștințe acumulate de la vârsta aceea.

În clasa întâi, după o încercare eșuată a mamei de a o implica pe bunica din partea tatălui în creșterea mea, am ajuns coleg de clasă cu Natan, al cărui tată a insistat să îmi petrec după-mesele cu familia lor, iar în weekend să merg împreună cu ei la biserica unde era el pastor. Iată-mă din nou într-un context creștin baptist. Prietenia cu Natan a devenit una solidă, dar care s-a întrerupt în clasa a cincea când am luat-o pe căi diferite. S-a relegat insa ani mai tărziu și continua și azi!

Am practicat sport de performanță – polo pe apă – până în clasa a noua, am cochetat cu fotbalul, dar mai ales cu baschetul.

Abia în clasa a noua, am realizat ce înseamnă singuratatea – din lipsa tatălui, am experimentat popularitatea între colegii mei, și totuși am simțit ce înseamnă să fi gol pe dinauntru. În vara anului 2000, după două săptămâni între munți, într-o tabără cu tinerii de la o biserică, am ales să mă pocăiesc și să trăiesc așa cum știam că trebuie, dar nu aveam curajul să o fac. De atunci și până astăzi am învățat enorm de multe lucruri cu și despre Dumnezeu. Nu sunt singur, nu sunt gol pe dinauntru, știu ce înseamnă viața și mă bucur.

Dora e soția mea. Ea mă completează așa cum niciodată nu mi-am imaginat că o va face cineva și împreună avem doi copii: Thomas și Amelia. Am crescut fără să știu cum e să ai un tată și de aceea e fascinant să îl cunosc pe Dumnezeu în felul acesta, în timp ce eu însumi sunt tată pentru cei doi copii ai noști.

Recent ne-am mutat în Cluj și lucrăm împreună în ceea ce înseamnă apologetica. Ne străduim să apărăm credința creștină așa cum putem și știm mai bine.

Îmi place să învăț, de aceea încă nu am încetat să fiu student. Am studiat teologia pastorală la Oradea, eclesiologia modernă în Anglia, în prezent aprofundând apologetica în cadrul unui program de doctorat. Despre școli și studii alta dată.

Îmi plac aproape toate sporturile, dar de cele mai multe ori prefer o carte bună! De aceea citesc; și oameni, și cărți. Una din bunicile mele a lăsat în urma ei o casă plină cu 12000 de cărți și se pare că am moștenit pasiunea ei pentru citit. Citesc în fiecare zi și sper să pot împărți cu voi câteva dintre ideile pe care le descopăr între paginile pe care le răsfoiesc cu atât de multă pasiune.

Trăiesc intens, călătoresc mult și știu că viața aceasta nu e totul. Lumea aceasta este calea spre o lume mult mai bună. Cea mai bună. Vă invit să străbatem împreună această cale!