Bine ai venit, Ezra!

ancu si ezra

Pe toate paginile ziarelor din Anglia și chiar din întreaga lume occidentală, C.S. Lewis apare azi, alături de J.F.Kennedy și Aldous Huxley, comemorând 50 de ani de la moartea lor. Eu și colegii mei îl sărbătorim pe primul pentru ce a lăsat în urmă. Credința multora a luat naștere citing Narnia, a fost întărită citind Mere Christianity sau a fost rafinată citind The Problem of Pain. De aceea îl sărbătorim pe C.S. Lewis. Și nu vreau să dezvolt, pentru că în casa noastră motivul de sărbătoare este altul! Îl cheamă Ezra!

Este un singur curs de homiletică din facultate, pe mi-l amintesc fară să fi luat notițe. Nu a fost unul tehnic sau revelator, dar a fost cel care a pus în mintea și în inima mea o dorință, un model Toți am fost la un moment dat întrabați care este personajul preferat din Biblie. Cu cine am vrea să semănăm. Eu nu știam să răspund niciodată, dar a venit cursul acesta și de atunci, îmi doresc să fiu ca Ezra. De ce?

Pentru că Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului, şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile (Ezra 7:10), și nu doar că are planurile astea, dar îl vedem punându-le în aplicare: (Neemia 8:5) Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus decât tot poporul. Și când a deschis-o…(Ezra 9:3) și-au mărturisit păcatele și s-au închinat înaintea Domnului Dumnezeului lor… și (Ezra 9:38) noi am încheiat un legământ, pe care l-am făcut în scris. Văd un adevărat apologet, învățător, evanghelist. De la ideea lui Ezra, până la transformarea întregului popor, trec mulți ani, dar totul a început de la dorința lui Ezra!

ezra before the congregation

Dar Ezra, nu mai este doar un personaj biblic pe care vreau să îl urmez, ci el de azi, trăiește printre noi, mai mult prin brațele părinților și bunicilor, dar este printre noi, este Ezra Bocșa! Pe el în sărbătorim, pentru că a ales să vină mai repede, pentru că în el se întrupează toate speranțele și visurile părinților lui, Ancu și Oti și pentru că  pentru el se roagă și s-au rugat atât de mulți oameni zilele astea! Bine ai venit!

ezra bocsa

 

Ne-am rugat și ne rugăm pentru tine, și chiar dacă tu nu știi să citești, vor citi mama, tata, bunicile și bunicii tăi ce ne dorim noi – Vlad, Dora, Thomas și Amelia – pentru tine. Ne rugăm ca Dumnezeu să pună în tine:

1. Gânduri și dorințe  ca ale celui care a inspirat pe părinții tăi să îți dea numele acesta. Să faci planuri mari, planuri care să te țină lângă Dumnezeu, care să te facă să deprinzi de Dumnezeu și care să te facă să Îl iubești și slujești pe Dumnezeu!

2. Rabdarea să poți crește mare și drept, iar la vremea potrivită curajul să te ridici în picioare ca să spui ce vrea Dumnezeu să spui generației tale.  Să știi să aștepți, să știi să înveți și să asculți sfaturile celor ce te iubesc. Și apoi, ca un profet, să știi să citești și să interpretezi vremurile, ca ceea ce vei spune, să spui la vremea și în felul potrivit! Vei fi prietenul lui Thomas și Amelia și ne rugăm să veți face planuri bune împreună. Vă urmărim, vă ajutăm și suntem cei mai înfocați susținători ai voștri!

3. Smerenia ca atunci când te ridici, oamenii să îl poată vedea pe Dumnezeu și ce face El în tine, iar tu să știi întotdeauna să te dai la o parte ca El să se vadă în toată splendoarea Lui! Ești doar un vas, o unealtă și de azi ne rugăm să recunoști acest adevăr cât mai repede și cât mai profund ca să ajungi în mâinile Celui care te-a creat și te poate folosi cel mai bine.

Abia așteptăm să te cunoaștem, fii cuminte, lasă și pe Ancu să doarmă și când îl tragi pe tata de păr, nu uita că și tu vei avea copii!

2 thoughts on “Bine ai venit, Ezra!”

Leave a Reply